„Ne așteptam să avem o partidă dificilă aici. Am început jocul foarte bine și trebuia să avem un avantaj de trei-patru goluri în prima repriză și puteam să ne facem jocul mai ușor. În repriza a doua nu am mai făcut acel joc bun. Le-am dat celor de la Botoșani două-trei ocazii de a marca. Mă bucur că am reușit să câștigăm, o deplasare dificilă, îi felicit pe băieți pentru atitudinea care au avut-o. Terenul a fost bun. Felicitări celor de la Botoșani pentru că au făcut totul ca acest gazon să arate ok pentru joc”, a declarat Nicolae Dică, antrennorul principal al FCSB la finlaul partidei câștigate cu FC Botoșani.
Tehncianul FCSB Nicolae Dică a afirmat că se aștepta la un meci bun al fostului său elev, Cătălin Golofca, care a revenit la Botoșani.
„A jucat bine. Cred că a fost unul dintre cele mai bune jocuri ale lui la Botoșani. Chiar îmi era teamă de el. Jucătorul care pleacă de o echipă are evoluții bune când joacă împotriva acelei echipe. Important e ca el să reușească mereu evoluții cum a avut în acest meci”, a conchis Nicolae Dică.
Partida FC Botoșani- FCSB, meci contând pentru etapa a XX-a a Ligii I a fost câștigată de roș-albaștri cu scorul de 3-1. Golul botoșănenilor a fost marcat de Cătălin Golofca în minutul 24 în timp ce pentru bucureșteni au punctat Gnohere (min.14), Lucian Filip (min. 38), și Raul Rusescu (min. 86).